Hemoglobina glicozilata-Clinica Eminescu100

Hemoglobina glicozilată (HbA1c)

Un marker esențial în screeningul diabetului zaharat

Hemoglobina glicozilată (HbA1c) reprezintă unul dintre cei mai importanți markeri utilizați în diagnosticul și monitorizarea diabetului zaharat, oferind o imagine de ansamblu asupra nivelurilor medii ale glicemiei pe o perioadă de aproximativ trei luni. Acest articol explorează istoria, mecanismele fiziologice și importanța clinică a acestui test.

Originea și evoluția HbA1c

Hemoglobina A1c a fost separată pentru prima dată de alte forme de hemoglobină de către Huisman și Meyering în 1958, utilizând o coloană cromatografică. Totuși, adevărata „descoperire” a HbA1c și a semnificației sale clinice a avut loc în 1968, când Dr. Samuel Rahbar, un medic și cercetător născut în Teheran în 1929, a identificat o componentă neobișnuită a hemoglobinei în sângele unei paciente de 67 de ani diagnosticată cu diabet.

Intrigat de această descoperire, Dr. Rahbar a examinat sângele a încă 47 de pacienți cu diabet, observând aceeași componentă hemoglobinică în toate probele. El a numit-o inițial „componenta diabetică a hemoglobinei”. Acceptarea și înțelegerea importanței acestei descoperiri a durat câțiva ani, dar treptat, pe măsură ce tot mai mulți cercetători au devenit interesați de asocierea dintre controlul diabetic și HbA1c, valoarea acestui test a devenit evidentă.

Din mijlocul anilor 1970, HbA1c a fost acceptată ca un indice al controlului glicemic și s-a dovedit a fi cel mai bun marker pentru complicațiile microvasculare diabetice. De-a lungul anilor, metodele de testare s-au îmbunătățit considerabil, iar în prezent, cele mai fiabile teste sunt cele certificate de Programul Național de Standardizare a Hemoglobinei Glicozilate (NGSP).

Mecanisme fiziologice

Glicarea proteinelor este un fenomen frecvent, dar în cazul hemoglobinei, are loc o reacție de condensare non-enzimatică între glucoză și capătul N al lanțului beta al hemoglobinei. Această reacție produce o bază Schiff, care este apoi convertită în 1-deoxifructoză printr-un proces cunoscut sub numele de rearanjare Amadori.

Când nivelurile de glucoză din sânge sunt ridicate, moleculele de glucoză se atașează de hemoglobina din globulele roșii. Cu cât hiperglicemia persistă mai mult în sânge, cu atât mai multă glucoză se leagă de hemoglobina din eritrocite, rezultând un nivel mai ridicat de hemoglobină glicozilată.

Odată ce o moleculă de hemoglobină este glicozilată, ea rămâne în această stare. Acumularea de hemoglobină glicozilată în interiorul globulei roșii reflectă, prin urmare, nivelul mediu de glucoză la care celula a fost expusă pe parcursul ciclului său de viață.

HbA1c este o medie ponderată a nivelurilor de glucoză din sânge pe durata de viață a globulelor roșii (117 zile pentru bărbați și 106 zile pentru femei). Prin urmare, nivelurile de glucoză din zilele mai apropiate de test contribuie substanțial mai mult la nivelul de A1c decât nivelurile din zilele mai îndepărtate de test.

Utilizarea clinică și valorile de referință

Diagnosticul diabetului zaharat

Din 2014, conform recomandărilor Asociației Americane de Diabet (ADA), HbA1c este utilizată pentru diagnosticarea diabetulu. Anterior, utilizarea testului A1c nu fusese recomandată în scopuri de diagnostic, parțial din cauza lipsei de standardizare a analizei. Cu toate acestea, metodele de testare a A1c bazate pe analiza de referință utilizată în Studiul de Control și Complicații ale Diabetului și certificate de Programul Național de Standardizare a Hemoglobinei Glicozilate au susținut utilizarea sa.

Motivele pentru utilizarea unui test A1c includ faptul că este un test de diagnostic mai rapid și mai ușor, și nu necesită repaus alimentar înainte.

Valori normale și patologice

Pentru persoanele fără diabet, intervalul normal pentru nivelul HbA1c este între 4% și 5,6%. Dacă nivelurile se situează în intervalul 5,7%-6,4%, înseamnă că persoana are prediabet și o șansă mai mare de a dezvolta diabet. Niveluri de 6,5% sau mai mari indică prezența diabetului zaharat.

Un nivel A1c care depășește 9% crește semnificativ riscul de complicații grave ale diabetului, inclusiv:

• Pierderea vederii sau orbire
• Insuficiență renală
• Neuropatie diabetică (afectarea nervilor)
• Boli cardiovasculare
• Accident vascular cerebral
• Gastropareză (paralizia stomacului)

Frecvența recomandată a testării

Nu există un consens privind frecvența optimă a măsurării HbA1c. Asociația Americană de Diabet (ADA) recomandă măsurarea HbA1c cel puțin de două ori pe an la pacienții stabili și mai frecvent la pacienții instabili sau la cei care suferă modificări în terapie.

Asociația Canadiană de Diabet (CDA) recomandă măsurarea HbA1c la fiecare 3 luni. Nici ghidurile ADA, nici cele CDA nu recomandă HbA1c ca screening pentru diabet sau ca bază pentru diagnosticul diabetului, deși această poziție s-a schimbat în ultimii ani, după cum s-a menționat anterior.

Mecanisme de afectare în diabet

Hemoglobina glicozilată cauzează o creștere a radicalilor liberi foarte reactivi în interiorul celulelor sanguine, modificând proprietățile membranelor celulare. Acest lucru duce la agregarea celulelor sanguine și la creșterea vâscozității sângelui, rezultând o circulație sanguină deficitară.

Un alt mod prin care hemoglobina glicozilată provoacă daune este prin inflamație, care duce la formarea plăcii aterosclerotice (aterom). Acumularea de radicali liberi promovează excitarea hemoglobinei Fe²⁺ prin Fe³⁺-Hb în hemoglobină anormală ferryl (Fe⁴⁺-Hb).

Fe⁴⁺ este instabil și reacționează cu aminoacizi specifici din hemoglobină pentru a-și recăpăta starea de oxidare Fe³⁺. Moleculele de hemoglobină se aglomerează prin reacții de cross-linking, iar aceste aglomerări de hemoglobină (multimeri) promovează deteriorarea celulelor și eliberarea de hemoglobină Fe⁴⁺ în matricea straturilor cele mai interioare (subendoteliul) ale arterelor și venelor.

Acest lucru duce la creșterea permeabilității suprafeței interioare (endoteliului) vaselor de sânge și la producerea de proteine de adeziune a monocitelor pro-inflamatorii, care promovează acumularea de macrofage pe suprafețele vaselor de sânge, ducând în cele din urmă la plăci dăunătoare în aceste vase.

Concluzii

Hemoglobina glicozilată (HbA1c) s-a dovedit a fi un instrument indispensabil în gestionarea diabetului zaharat. De la descoperirea sa de către Dr. Samuel Rahbar în 1968, până la utilizarea sa actuală pe scară largă în diagnosticul și monitorizarea diabetului, HbA1c oferă o imagine de ansamblu valoroasă asupra controlului glicemic pe termen lung.

Valorile normale ale HbA1c (4%-5,6%) indică un metabolism normal al glucozei, în timp ce valorile crescute pot indica prediabet (5,7%-6,4%) sau diabet zaharat (≥6,5%). Monitorizarea regulată a HbA1c, conform recomandărilor asociațiilor medicale, este esențială pentru gestionarea eficientă a diabetului și prevenirea complicațiilor grave asociate cu această afecțiune.