Analize Medicale privind functia Hepatica – Clinica Eminescu 100

Funcția hepatică: ALT, AST și bilirubină

O analiză detaliata

Ficatul reprezintă unul dintre cele mai importante organe ale corpului uman, îndeplinind peste 500 de funcții esențiale pentru menținerea sănătății. Pentru a evalua starea acestui organ vital, medicii utilizează o serie de teste de laborator cunoscute sub numele de teste ale funcției hepatice. Dintre acestea, ALT, AST și bilirubina sunt markeri biochimici de o importanță deosebită.

Ce sunt testele funcției hepatice?

Testele funcției hepatice (LFTs sau LFs), cunoscute și sub denumirea de panel hepatic, reprezintă un grup de analize de sânge care oferă informații despre starea ficatului unui pacient. Aceste teste includ măsurarea nivelurilor de transaminaze hepatice – alanin aminotransferaza (ALT) și aspartat aminotransferaza (AST), bilirubină (directă și indirectă), timpul de protrombină (PT/INR), timpul parțial de tromboplastină activată (aPTT), albumină și altele.

Este important de menționat că, deși sunt numite „teste ale funcției hepatice”, unele dintre aceste analize nu măsoară direct funcționalitatea ficatului, ci mai degrabă integritatea celulară sau condiții asociate tractului biliar. Din acest motiv, ar fi mai corect să le numim „teste hepatice” sau „chimie hepatică”.

Originea și evoluția testelor hepatice

Deși sursele disponibile nu menționează explicit inventatorii sau anii exacti de dezvoltare a acestor teste, ele au evoluat odată cu progresul în biochimie și medicină de laborator. Aceste teste au devenit instrumente standard în practica medicală pentru evaluarea și gestionarea pacienților cu disfuncții hepatice. Ele sunt utilizate pentru a detecta prezența bolilor hepatice, pentru a distinge între diferite tipuri de afecțiuni ale ficatului, pentru a evalua gradul leziunilor hepatice cunoscute și pentru a monitoriza răspunsul la tratament.

Mecanisme fiziologice și semnificația clinică

Alanin aminotransferaza (ALT)

ALT este o enzimă găsită în concentrații ridicate în ficat, dar și în rinichi, inimă și mușchi. Aceasta catalizează reacția de transaminare și există doar în formă citoplasmică. Valorile normale ale ALT sunt între 7-56 UI/L.

Mecanisme fiziologice: ALT este eliberată în sânge când celulele hepatice sunt deteriorate. Fiind predominant hepatică, creșterea nivelurilor serice de ALT este un indicator relativ specific al leziunilor hepatice.

Semnificație clinică: Orice tip de leziune hepatică poate cauza o creștere a ALT. O creștere până la 300 UI/L nu este specifică ficatului, putând fi cauzată de leziuni ale altor organe precum rinichii sau mușchii. Când ALT depășește 500 UI/L, cauzele sunt de obicei hepatice, putând indica hepatită, leziuni hepatice ischemice sau toxine care provoacă leziuni hepatice.

ALT este mai crescută în hepatita C comparativ cu hepatitele A și B. Elevarea persistentă a ALT peste 6 luni este cunoscută ca hepatită cronică. Boala hepatică alcoolică, boala ficatului gras non-alcoolic (NAFLD), acumularea de grăsime în ficat în timpul obezității infantile și steatohepatita sunt asociate cu creșterea ALT.

Aspartat aminotransferaza (AST)

AST există în două izoenzime: forma mitocondrială și forma citoplasmică. Se găsește în concentrația cea mai mare în ficat, urmată de inimă, mușchi, rinichi, creier, pancreas și plămâni. Valorile normale ale AST sunt între 0-35 UI/L.

Mecanisme fiziologice: Datorită distribuției sale largi în diverse țesuturi, AST este un indicator mai puțin specific al leziunilor hepatice comparativ cu ALT. Forma mitocondrială a AST reprezintă peste 80% din activitatea AST hepatică, în timp ce forma citoplasmică contribuie predominant la AST circulant în sânge.

Semnificație clinică: Creșterea AST mitocondrial în sânge este foarte sugestivă pentru necroza tisulară în infarctul miocardic și boala hepatică cronică. AST este marcat crescut la persoanele cu ciroză hepatică.

Raportul AST/ALT

Raportul AST/ALT crește în insuficiența funcțională hepatică. În boala hepatică alcoolică, raportul mediu este de 1,45, iar în ciroza hepatică post-necrotică este de 1,33. Raportul este mai mare de 1,17 în ciroza virală, mai mare de 2,0 în hepatita alcoolică și 0,9 în hepatita non-alcoolică. Un raport mai mare de 4,5 poate indica boala Wilson sau hipertiroidism.

Bilirubina

Bilirubina este un produs de degradare al hemului (o parte a hemoglobinei din globulele roșii). Ficatul este responsabil pentru eliminarea bilirubinei neconjugate (indirecte) din sânge, „conjugând-o” (modificând-o pentru a o face solubilă în apă) prin intermediul enzimei UDP-glucuronil-transferază.

Valori normale:

• Bilirubină totală: 0,1-1,0 mg/dL sau 2,0-21 μmol/L
• Bilirubină neconjugată: 0,2-0,7 mg/dL sau < 12 μmol/L
• Bilirubină conjugată: 0,1-0,4 mg/dL sau < 8 μmol/L

Semnificație clinică: Când nivelul bilirubinei totale depășește 17 μmol/L, indică boală hepatică. Când nivelurile bilirubinei totale depășesc 40 μmol/L, depunerea bilirubinei la nivelul sclerei, pielii și mucoaselor va da acestor zone o culoare galbenă, fenomen numit icter sau icter.

Creșterea predominant a bilirubinei neconjugate se datorează supraproducției, captării hepatice reduse a bilirubinei neconjugate și conjugării reduse a bilirubinei. Supraproducția poate fi cauzată de reabsorbția unui hematom și eritropoieză ineficientă, ducând la creșterea distrugerii globulelor roșii. Sindromul Gilbert și sindromul Crigler-Najjar prezintă defecte ale enzimei UDP-glucuronil-transferază, afectând conjugarea bilirubinei.

Boli diagnosticate prin testele funcției hepatice

Testele funcției hepatice sunt esențiale pentru diagnosticarea și monitorizarea unei game largi de afecțiuni hepatice:

1. Hepatite virale (A, B, C, D, E) – Caracterizate prin nivele crescute de ALT, mai pronunțate decât AST în fazele acute.
2. Boala hepatică alcoolică – Prezintă un raport AST:ALT > 2:1, fiind una dintre puținele condiții în care AST depășește ALT.
3. Steatoza hepatică non-alcoolică (NAFLD) – Prezintă un raport ALT:AST > 1,5.
4. Ciroza hepatică – Niveluri ridicate de AST, cu raport AST:ALT crescut pe măsură ce boala progresează.
5. Hepatita autoimună – Caracterizată prin nivele crescute de ALT.
6. Boli metabolice care afectează ficatul:
   • Boala Wilson – Nivele crescute de ALT și raport AST/ALT > 4,5
   • Hemocromatoza – Nivele crescute de ALT
   • Deficiența de alfa-1-antitripsină – Nivele crescute de ALT
7. Leziuni hepatice induse de medicamente sau toxine – Nivele crescute de ALT.
8. Hepatita ischemică – Creșteri severe ale ALT, putând ajunge la mii de unități.

Frecvența recomandată pentru testare

Deși sursele nu specifică exact frecvența recomandată pentru testarea funcției hepatice în populația generală, acestea menționează că persoanele care iau anumite medicamente, cum ar fi anticonvulsivantele, ar trebui să efectueze aceste teste de aproximativ două ori pe an pentru cazurile de rutină, pentru a se asigura că medicamentele nu afectează negativ ficatul.

Pentru pacienții cu afecțiuni hepatice cunoscute, frecvența testării depinde de natura și severitatea bolii, precum și de răspunsul la tratament. În general, monitorizarea regulată este esențială pentru gestionarea eficientă a bolilor hepatice cronice.

Limitări și perspective

În ciuda utilității lor, biomarkerii serologici au limitări inerente. Lipsa lor de specificitate, sensibilitate și incapacitatea de a oferi informații în timp real necesită cercetări continue pentru a rafina markerii existenți și a descoperi unii noi.

Enzimele hepatice precum AST și ALT nu sunt specifice doar ficatului, deoarece creșterea lor poate rezulta din diverse afecțiuni. Acest lucru reprezintă provocări în identificarea exactă a cauzei anomaliilor hepatice bazate exclusiv pe nivelurile enzimatice.

Cercetările în curs vizează descoperirea de noi biomarkeri care oferă specificitate și sensibilitate îmbunătățite. Apariția tehnologiilor omice, inclusiv genomica, proteomică și metabolomica, promite identificarea semnăturilor moleculare care reflectă cu acuratețe sănătatea ficatului.

Pe măsură ce tehnicile avansate de imagistică evoluează, oferind claritate și precizie fără precedent, și pe măsură ce biomarkerii serologici sunt rafinați și extinși, peisajul diagnosticului hepatic promite abordări mai precise, oportune și personalizate pentru îngrijirea pacienților.

Concluzie

Testele funcției hepatice, în special ALT, AST și bilirubina, reprezintă instrumente diagnostice esențiale în evaluarea sănătății hepatice. Aceste teste oferă informații valoroase despre integritatea celulară hepatică, funcționalitatea metabolică și excretorie a ficatului, și pot ajuta la diferențierea între diverse afecțiuni hepatice.

Înțelegerea valorilor normale și patologice ale acestor markeri, precum și a mecanismelor fiziologice subiacente, este crucială pentru interpretarea corectă a rezultatelor și pentru managementul adecvat al pacienților cu afecțiuni hepatice. Cu toate acestea, este important de reținut că aceste teste au limitările lor și ar trebui interpretate întotdeauna în contextul tabloului clinic complet al pacientului.