Leucemia – Clasificări, Simptome și Tratament

Leucemia

O Călătorie prin Istorie, Știință și Speranță

Leucemia reprezintă un grup de cancere care afectează țesuturile formatoare de sânge din organism, inclusiv măduva osoasă și sistemul limfatic. În esență, leucemia apare atunci când ADN-ul unei singure celule din măduva osoasă suferă modificări (mutații), făcând-o incapabilă să se dezvolte și să funcționeze normal. Aceste celule anormale, numite celule leucemice, încep să se înmulțească necontrolat, ocupând spațiul din interiorul măduvei osoase și împiedicând dezvoltarea celulelor sanguine sănătoase – globule roșii, globule albe și trombocite

Spre deosebire de alte tipuri de cancer, leucemia nu formează în general o masă tumorală care să fie vizibilă în investigațiile imagistice precum radiografiile sau tomografiile computerizate. În schimb, boala se manifestă prin prezența unui număr excesiv de celule sanguine anormale care circulă în sânge și pot invada diverse organe.

Originea istorică și etimologia

Termenul „leucemie” are o istorie fascinantă care începe în secolul al XIX-lea. În anii 1840, medicii au început să observe pacienți cu simptome precum abdomen umflat, febră, pierdere în greutate și slăbiciune – semne pe care astăzi le asociem cu leucemia. Examinând corpurile după deces, acești medici au descoperit că unii pacienți aveau un număr mult prea mare de globule albe, pe care le-au numit „sânge alb”.

Unul dintre primii medici care a descris această afecțiune a fost John Hughes Bennett din Scoția. În 1845, în timp ce lucra la Edinburgh, el a raportat cazul unui pacient cu splina mărită și un număr mare de globule albe. Bennett a crezut inițial că era vorba despre o infecție care cauza puroi în sânge. Deși interpretarea sa era greșită, munca lui a fost crucială pentru începerea înțelegerii leucemiei.

În același timp, patologul german Rudolf Virchow studia și el pacienți cu număr crescut de globule albe. În anii 1850, Virchow a sugerat că leucemia își are originea în organe precum splina și măduva osoasă, unde sunt produse globulele albe. El a fost primul care a folosit termenul „leucemie” pentru a descrie această boală. Numele provine din cuvintele grecești „leukos” (alb) și „haima” (sânge), reflectând abundența de globule albe observată la pacienți.

Etape istorice în înțelegerea leucemiei

Un salt important în cercetarea leucemiei a avut loc în 1877 datorită lui Paul Ehrlich, un student german la medicină. Ehrlich a dezvoltat o nouă metodă de colorare a celulelor sanguine, permițând studierea lor mai ușoară la microscop. Această tehnică l-a ajutat să identifice „celule primitive”, forme timpurii ale celulelor sanguine, pe care astăzi le înțelegem ca fiind celule stem. Această descoperire a reprezentat un moment cheie în studierea leucemiei la nivel celular.

Lucrările lui Ehrlich au influențat ulterior clasificarea leucemiei, diferențiind boala în funcție de tipurile de celule afectate. Cercetarea sa a ajutat la distingerea între leucemia limfocitară, care afectează celulele ce s-ar dezvolta în limfocite (un tip de globule albe), și leucemia mieloidă, care afectează celulele ce devin globule roșii, trombocite sau alte tipuri de globule albe.

Ehrlich a contribuit și la clasificarea leucemiei în forme acute și cronice. În leucemia acută, sângele este plin de celule canceroase imature cunoscute sub numele de mieloblaste sau limfoblaste, în timp ce leucemia cronică implică celule canceroase mai mature, dar totuși anormale.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a stabilit o definiție mai clară a clasificării subtipurilor de leucemie, dar încă lipsea orice formă de terapie eficientă. Abia în 1913, leucemia a fost clasificată în patru tipuri: leucemia limfocitară cronică, leucemia mielogenă cronică, leucemia limfocitară acută și leucemia mielogenă acută.

Clasificarea modernă a leucemiei

Astăzi, leucemia este clasificată în primul rând în funcție de viteza de progresie și de tipul de celule implicate.

În funcție de viteza de progresie, leucemia poate fi:

• Leucemie acută: Caracterizată printr-o creștere rapidă a numărului de celule sanguine imature. Aglomerarea rezultată face măduva osoasă incapabilă să producă celule sanguine sănătoase, ducând la hemoglobină scăzută și trombocite puține. Tratamentul imediat este necesar în leucemia acută din cauza progresiei rapide și acumulării celulelor maligne, care apoi se revarsă în fluxul sanguin și se răspândesc în alte organe. Formele acute de leucemie sunt cele mai frecvente la copii.
• Leucemie cronică: Caracterizată prin acumularea excesivă de celule albe relativ mature, dar totuși anormale (sau, mai rar, globule roșii). De obicei, progresează în luni sau ani, celulele fiind produse într-un ritm mult mai mare decât cel normal, rezultând multe globule albe anormale. În timp ce leucemia acută trebuie tratată imediat, formele cronice sunt uneori monitorizate pentru o perioadă înainte de tratament pentru a asigura eficacitatea maximă a terapiei. Leucemia cronică apare mai ales la persoanele în vârstă, dar poate apărea la orice grupă de vârstă.

În funcție de tipul de celule afectate, leucemia se împarte în:

• Leucemii limfoblastice sau limfocitare: Schimbarea canceroasă are loc într-un tip de celulă din măduva osoasă care în mod normal se transformă în limfocite, celule ale sistemului imunitar care combat infecțiile. Majoritatea leucemiilor limfocitare implică un subtip specific de limfocit, celula B.
• Leucemii mieloide sau mielogenoase: Schimbarea canceroasă are loc într-un tip de celulă din măduva osoasă care în mod normal se transformă în globule roșii, unele tipuri de globule albe și trombocite.

Combinarea acestor două clasificări oferă patru categorii principale de leucemie:

1. Leucemia limfoblastică acută (ALL): Cea mai frecventă formă de leucemie la copii, dar poate afecta și adulții.
2. Leucemia mieloidă acută (AML): Cea mai frecventă formă de leucemie agresivă la adulți, dar poate afecta și copiii.
3. Leucemia limfocitară cronică (CLL): Cea mai frecventă formă de leucemie cu creștere lentă, afectând de obicei adulții în vârstă.
4. Leucemia mielogenă cronică (CML): Afectează de obicei adulții.

Incidența pe sexe și grupe de vârstă

Deși leucemia este printre cele mai frecvente cancere la copii, ea apare cel mai adesea la adulții în vârstă. Leucemia este ușor mai frecventă la bărbați decât la femei. Rata de noi cazuri de leucemie a fost de 14,4 la 100.000 de persoane pe an, pe baza cazurilor din 2018-2022, ajustată în funcție de vârstă.

Distribuția pe sexe arată diferențe semnificative:

• La bărbați (toate rasele): 18,2 cazuri noi la 100.000 de persoane
• La femei (toate rasele): 11,3 cazuri noi la 100.000 de persoane

În ceea ce privește distribuția pe grupe de vârstă:

• Sub 20 ani: 7,7% din cazurile noi
• 20-34 ani: 4,3% din cazurile noi
• 35-44 ani: 4,6% din cazurile noi
• 45-54 ani: 8,3% din cazurile noi
• 55-64 ani: 17,6% din cazurile noi
• 65-74 ani: 26,1% din cazurile noi
• 75-84 ani: 21,6% din cazurile noi
• Peste 84 ani: 9,9% din cazurile noi

Leucemia este cel mai frecvent diagnosticată la persoanele cu vârste între 65-74 de ani, cu o vârstă mediană la diagnostic de 68 de ani.

Simptome și semnale de alarmă

Simptomele leucemiei variază în funcție de tipul de leucemie. Semnele și simptomele comune ale leucemiei includ:

• Febră sau frisoane
• Oboseală persistentă, slăbiciune
• Infecții frecvente sau severe
• Pierdere în greutate fără a încerca
• Ganglioni limfatici umflați, ficat sau splină mărite
• Sângerare sau vânătăi ușoare
• Sângerări nazale recurente
• Pete roșii minuscule pe piele (peteșii)
• Transpirație excesivă, mai ales noaptea
• Dureri sau sensibilitate osoasă

Este important de menționat că simptomele leucemiei sunt adesea vagi și nespecifice. Simptomele timpurii ale leucemiei pot fi trecute cu vederea deoarece pot semăna cu simptomele gripei și ale altor boli comune. Uneori, leucemia este descoperită în timpul analizelor de sânge pentru o altă afecțiune.

Primele semne ale leucemiei vor depinde de tipul de leucemie . Aceste simptome pot semăna cu cele ale bolilor comune. Spre deosebire de bolile comune, ușor tratabile, veți avea aceste simptome timp de peste 2 săptămâni. Primele simptome din leucemie includ:

• Oboseală. Este posibil să vă simțiți obosit tot timpul deoarece nu aveți suficiente globule roșii care să transporte oxigen către celule.
• Slăbiciune
• Pierderea poftei de mâncare
• Pierdere inexplicabilă în greutate
• Transpirații nocturne
• Dificultăți de respirație
• Pete roșii sub piele
• Dureri osoase
• Dureri abdominale
• Durere sau senzație de plenitudine sub coaste
• Noduli la gât, abdomen, zona inghinală sau sub braț
• Infecții frecvente
• Febră
• Sângerare sau vânătăi ușoare

Evoluția descrierii simptomelor și a analizelor medicale

De-a lungul istoriei, descrierea simptomelor leucemiei a evoluat odată cu înțelegerea bolii. Inițial, în anii 1840, medicii observau doar simptome precum abdomen umflat, febră și slăbiciune, fără a înțelege cauza subiacentă.

Un salt major în diagnosticarea leucemiei a venit odată cu dezvoltarea tehnicilor de colorare a sângelui de către Paul Ehrlich în 1877, care a permis examinarea detaliată a celulelor sanguine la microscop. Această tehnică a pus bazele hematologiei moderne și a permis identificarea diferitelor tipuri de celule sanguine și a anomaliilor lor.

În prezent, diagnosticul leucemiei implică o serie de analize medicale sofisticate:

1. Hemoleucograma completă (CBC): Această analiză de sânge măsoară numărul de globule roșii, globule albe și trombocite. Un număr anormal de globule albe și prezența celulelor blast (celule sanguine imature) pot indica leucemie.
2. Frotiul de sânge periferic: În această analiză, o picătură de sânge este examinată la microscop pentru a verifica prezența celulelor anormale.
3. Aspiratul și biopsia de măduvă osoasă: Aceste proceduri implică prelevarea unui eșantion de măduvă osoasă, de obicei din osul șoldului, pentru a examina celulele sub microscop. Acest test este esențial pentru confirmarea diagnosticului de leucemie și pentru determinarea tipului exact.
4. Citometria în flux: Această tehnică avansată utilizează markeri de suprafață celulară pentru a identifica tipurile specifice de celule leucemice.
5. Testele citogenetice: Analizează cromozomii din celulele canceroase pentru a identifica anomalii specifice, cum ar fi cromozomul Philadelphia în leucemia mieloidă cronică.
6. Testele moleculare: Detectează mutații genetice specifice care pot influența prognosticul și tratamentul.
7. Puncția lombară: Colectează lichid cefalorahidian pentru a verifica răspândirea leucemiei la sistemul nervos central.

Stadializarea și evoluția bolii

Spre deosebire de tumorile solide, majoritatea tipurilor de leucemie nu folosesc un sistem de stadializare tradițional. Cu toate acestea, Leucemia limfocitară cronică (CLL) utilizează sistemul Rai pentru a determina cât de mult a progresat boala, ghidând deciziile de tratament și ajutând la prezicerea ratei de supraviețuire.

Sistemul Rai clasifică CLL în cinci stadii:

• Stadiul 0: Acest stadiu timpuriu al leucemiei este marcat de număr ridicat de globule albe fără simptome semnificative. Pacienții pot să nu aibă nevoie de tratament imediat, deoarece boala progresează lent.
• Stadiul I: Implică ganglioni limfatici umflați, dar fără semne de număr scăzut de globule roșii (anemie) sau număr scăzut de trombocite (trombocitopenie).
• Stadiul II: Acest stadiu este caracterizat de splină sau ficat mărit, pe lângă ganglionii limfatici umflați.
• Stadiul III: Indică anemie din cauza celulelor leucemice care aglomerează măduva osoasă.
• Stadiul IV: Ultimele stadii ale leucemiei în CLL implică număr scăzut de trombocite, ceea ce crește riscul de sângerare.

Sistemul Binet este o modalitate simplă de a clasifica CLL în trei stadii pe baza rezultatelor analizelor de sânge și a numărului de ganglioni limfatici umflați sau a altor zone limfatice.

Evoluția tratamentelor pentru leucemie

Tratamentul leucemiei a evoluat dramatic de-a lungul timpului, de la abordări primitive la terapii sofisticate și personalizate.

Primele tratamente

La sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900, medicii au început să folosească razele X, o tehnologie nouă la acea vreme, pentru a trata leucemia. Acest tratament, numit radioterapie, funcționa mai bine pentru leucemiile cu progresie lentă decât pentru cele cu acțiune rapidă. Putea ajuta pacienții cu leucemie cronică să se simtă mai bine pentru o vreme, dar, din păcate, boala revenea de obicei.

Un alt pas important în tratarea leucemiei a venit din cercetările din timpul Primului Război Mondial. Oamenii de știință au descoperit că gazul muștar, un produs chimic folosit în război, putea opri producerea celulelor sanguine. Această descoperire a dus la crearea primelor medicamente de chimioterapie, precum clorambucil și busulfan. Aceste medicamente au fost folosite mult timp pentru a trata tipuri de leucemie cronică.

În anii 1940, un nou medicament de chimioterapie numit aminopterină a fost introdus pentru tratarea leucemiei la copii. Aminopterina a fost îmbunătățită într-un alt medicament numit metotrexat, care este încă folosit astăzi pentru a trata persoanele cu leucemie și alte cancere de sânge.

Transplantul de măduvă osoasă

Oamenii de știință au emis ipoteza că ar putea trata leucemia înlocuind măduva osoasă bolnavă cu măduvă sănătoasă capabilă să creeze celulele stem care se dezvoltă în celule sanguine sănătoase. Până la mijlocul secolului XX, cercetătorii au descoperit că astfel de transplanturi erau eficiente în tratarea bolii la șobolani și alte animale.

Pe măsură ce oamenii de știință au descoperit cum să potrivească mai bine tipul de măduvă osoasă, transplanturile au devenit mult mai sigure. Crearea unui registru de măduvă osoasă a făcut mai ușoară găsirea potrivirilor adecvate. În timp, regimurile de chimioterapie pre-transplant au devenit mai precise. Astăzi, transplanturile haploidentice – sau „jumătate potrivite” – pot fi acum efectuate.

La un moment dat, transplanturile de măduvă osoasă erau folosite ca tratament standard pentru leucemia mieloidă cronică (CML). Cu toate acestea, aceste transplanturi nu mai sunt tratamente de primă linie pentru CML și alte forme de leucemie. Procedura este încă riscantă, iar progresele în medicamentele țintite le-au făcut o opțiune inițială de tratament preferabilă. Cu toate acestea, transplanturile de măduvă osoasă sunt încă folosite astăzi pentru persoanele a căror leucemie nu a răspuns la chimioterapie și pentru unele cazuri de leucemie la copii.

Chimioterapia combinată

Până în anii 1970, domeniul oncologiei medicale începea să prindă contur. Cancerul nu mai era tratat doar prin chirurgie și radioterapie. Medicamentele reprezentau o alternativă viabilă. Pe măsură ce știința chimioterapiei avansa, cercetătorii au început să combine medicamentele pentru efect maxim. Tratamentul leucemiei și al altor cancere de sânge, cum ar fi limfomul Hodgkin, a deschis calea acestor progrese.

Cu toate acestea, chimioterapia venea cu efecte secundare. Regimurile de chimioterapie nu vizau doar celulele leucemice – ele distrugeau și celulele sănătoase. În plus, unele forme de leucemie – în special CML – rămâneau încă rezistente la tratament. Un adult diagnosticat cu CML putea să se aștepte să trăiască doar un an sau mai puțin, cu excepția cazului în care era încă suficient de tânăr pentru a risca un transplant de măduvă osoasă. Chiar și atunci, ratele de deces erau ridicate.

Terapiile țintite moderne

Soluția pentru tratamentul CML s-a dovedit a fi ascunsă în ADN. Oamenii de știință au descoperit că persoanele cu CML au aproape întotdeauna un cromozom anormal. Această anomalie, care este numită cromozomul Philadelphia – după orașul unde a fost descoperită – este prezentă în celulele leucemice CML.

În anii 1990, cercetătorii au dezvoltat medicamentul inhibitor de tirozin kinază Gleevec (imatinib), care vizează produsul genic al cromozomului Philadelphia, ucigând celulele anormale și cruțându-le pe celelalte. Rezultatele au fost uimitoare: într-unul dintre primele studii clinice ale Gleevec, participanții au avut o rată de răspuns de 100%. Gleevec a devenit rapid standardul de aur pentru tratarea CML. Descoperirea Gleevec a dus și la alte terapii țintite adaptate pentru a trata diverse tipuri de leucemie, cum ar fi Imbruvica (ibrutinib) și Venclexta (venetoclax).

În ultimii 50 de ani, rata de supraviețuire la cinci ani pentru leucemie în Statele Unite a crescut de la 14% la aproximativ 66%, datorită progreselor în cercetarea și tratamentele leucemiei. Astăzi, leucemia, considerată cândva o boală fatală, este acum foarte tratabilă și, în multe cazuri, vindecabilă.

Tratamente actuale pentru leucemie

Tratamentele moderne pentru leucemie includ o varietate de abordări, adaptate tipului specific de leucemie și factorilor individuali ai pacientului:

Chimioterapie

Chimioterapia folosește medicamente pentru a opri creșterea celulelor canceroase, fie prin uciderea celulelor, fie prin oprirea diviziunii lor. Modul în care se administrează chimioterapia depinde de răspândirea celulelor leucemice la sistemul nervos central (SNC; creier și măduva spinării).

• Chimioterapia sistemică: Medicamentele de chimioterapie sunt luate pe cale orală sau injectate într-o venă sau mușchi. Când sunt administrate în acest mod, medicamentele intră în fluxul sanguin și pot ajunge la celulele canceroase din întregul corp.
• Chimioterapia intratecală: Poate fi folosită pentru a trata leucemia care s-a răspândit sau se poate răspândi la creier și măduva spinării. Chimioterapia intratecală este o metodă de plasare a chimioterapiei direct în lichidul cefalorahidian, care este lichidul care înconjoară creierul și măduva spinării.

Radioterapie

Radioterapia folosește raze X de mare energie sau alte tipuri de radiații pentru a ucide celulele canceroase sau a le împiedica să crească. Radioterapia externă folosește o mașină din afara corpului pentru a trimite radiații către zona corpului cu cancer.

Radioterapia externă poate fi folosită pentru a trata leucemia care s-a răspândit sau se poate răspândi la creier și măduva spinării. Iradierea totală a corpului poate fi folosită pentru a trimite radiații către întregul corp atunci când se pregătește pentru un transplant de celule stem.

Terapie țintită

Terapia țintită folosește medicamente sau alte substanțe pentru a identifica și ataca celulele canceroase specifice, cauzând mai puține daune celulelor normale decât alte tratamente. Inhibitorii tirozin kinazei (TKI) sunt un tip de terapie țintită folosită pentru a trata unele tipuri de leucemie.

Imunoterapie

Imunoterapia este un tratament care folosește sistemul imunitar al pacientului pentru a lupta împotriva cancerului. Substanțe produse de corp sau fabricate în laborator sunt folosite pentru a stimula, direcționa sau restabili apărarea naturală a corpului împotriva cancerului.

Terapia CAR T-celulară

Terapia cu celule T cu receptor chimeric de antigen (CAR T) este un tip de imunoterapie care modifică celulele T ale pacientului (un tip de celule albe din sânge) pentru a recunoaște și ataca celulele canceroase. Această terapie a arătat rezultate promițătoare în anumite tipuri de leucemie.

Transplant de celule stem

Transplantul de celule stem este o procedură în care măduva osoasă bolnavă este înlocuită cu celule stem sănătoase. Celulele stem pot proveni de la pacient (transplant autolog) sau de la un donator (transplant alogen).

Ultimele descoperiri și viitorul tratamentelor

Cercetarea leucemiei continuă să avanseze, cu noi descoperiri și abordări terapeutice care oferă speranță pentru pacienți.

Recent, o echipă de cercetători de la Institutul de Cancer Dana-Farber a descoperit că un subset de leucemii mieloide și limfoide depind de un complex molecular numit PI3Kgamma pentru supraviețuire. Studiul oferă atât dovezi mecaniciste, cât și preclinice care susțin inițierea rapidă a studiilor clinice pentru pacienții cu leucemie mieloidă acută (AML) pentru a testa un medicament existent care inhibă complexul, numit eganelisib, atât singur, cât și în combinație cu citarabină, chimioterapia cea mai utilizată pentru AML.

Viitorul tratamentului leucemiei se îndreaptă către abordări din ce în ce mai personalizate, bazate pe profilul genetic specific al cancerului fiecărui pacient. Cercetătorii lucrează la:

1. Dezvoltarea de noi terapii țintite: Identificarea de noi mutații genetice care pot fi vizate cu medicamente specifice.
2. Îmbunătățirea imunoterapiei: Perfecționarea terapiilor CAR T și dezvoltarea de noi anticorpi monoclonali pentru a crește eficacitatea și a reduce efectele secundare.
3. Combinații de tratamente: Testarea diferitelor combinații de terapii pentru a găsi regimurile cele mai eficiente cu toxicitate minimă.
4. Medicină de precizie: Utilizarea testării genomice pentru a adapta tratamentele la caracteristicile moleculare specifice ale leucemiei fiecărui pacient.
5. Tratamente cu toxicitate redusă: Dezvoltarea de terapii care sunt mai blânde pentru pacienți, în special pentru cei în vârstă sau cu comorbidități.

Povești de viață și speranță

În spatele statisticilor și tratamentelor se află povești reale de luptă, reziliență și speranță.

Maggie, o fată de 12 ani din Lincoln, Nebraska, a fost diagnosticată cu leucemie limfoblastică acută cu celule B (B-ALL) la vârsta de cinci ani. După peste doi ani de tratament la Children’s Nebraska, a terminat în 2020. Dar în ianuarie 2023, leucemia ei a recidivat. Recidiva este o realitate devastatoare cu care se confruntă unii copii diagnosticați cu B-ALL, un tip comun de cancer de sânge în care măduva osoasă produce globule albe anormale. Deși B-ALL este tratabilă – în special la copii – cu terapii avansate, recidivele precum cea a lui Maggie apar în aproximativ 10-20% din cazuri.

Cu toate acestea, Maggie a luptat din nou și acum este o elevă de clasa a șasea care prosperă, gata pentru următorul capitol din viața ei. Povestea ei este o dovada a rezilienței și a progreselor în tratamentul leucemiei.

Crystal, o supraviețuitoare de două ori a leucemiei, a luptat cu cancerul între vârstele de 12 și 15 ani. În decursul acestor trei ani și nenumărate runde de chimioterapie, a primit 151 de transfuzii totale. „Acel transplant de sânge din cordonul ombilical a fost tratamentul final de care aveam nevoie pentru a elimina cu adevărat restul celulelor mele canceroase și a porni pe drumul spre recuperare”, spune ea. „Cu leucemia mea fiind atât de agresivă, nu știu dacă aș fi în remisie astăzi fără acel transplant de sânge din cordonul ombilical. Nici măcar nu știu dacă aș fi aici astăzi fără el.

Din fericire, Crystal este acum sănătoasă și în remisie de cinci ani (și numărătoarea continuă). Călătoria ei cu cancerul a inspirat-o să urmeze o carieră ca asistentă de oncologie pediatrică.

Jody Lamparelli se simțea optimistă când a mers la programarea la dentist pe 11 septembrie 2013. Tocmai petrecuse un weekend bucurându-se la plajă. „Două zile după operația mea dentară, simteam durere și nu ma ajutau medicamentele pentru durere”, își amintește Jody. „Dentistul meu a aranjat imediat să fiu văzută la Departamentul de Urgență… Au făcut analize de sânge pentru că nu puteau să-și dea seama ce era în neregulă cu mine.

„Am fost luată prin surprindere, nu am văzut venind. Nu puteam să înțeleg că eram atât de bolnavă”, a spus Jody. După un tratament dificil și complicații care au necesitat reabilitare intensivă, Jody a reușit să se recupereze. „Acea călătorie aleatorie la dentist mi-a salvat viața. Totul a venit atât de repede. Aș fi fost bolnavă și aș fi crezut că am gripă. Nu m-aș fi gândit niciodată să merg la doctor cu acele simptome. Am fost atât de norocoasă că m-au pus în acea ambulanță și m-au trimis la New Haven. Am o credință profundă, dar am credință și în Smilow. Sunt atât de norocoasă că în această lume întreagă, Smilow este locul unde am ajuns. Sunt foarte fericită, acum consider viața o mare aventură.

Aceste povești ilustrează progresele remarcabile în tratamentul leucemiei și spiritul indomptabil al celor care se confruntă cu această boală. De la primele descrieri ale „sângelui alb” în anii 1840 la terapiile țintite sofisticate de astăzi, călătoria înțelegerii și tratării leucemiei continuă să ofere speranță și vindecarea pentru tot mai mulți pacienți.