Conjunctivita apare atunci cand conjunctiva, acea membrana transparenta ce acopera interiorul pleoapelor si partea alba a ochilor, se inflameaza. Aceasta afectiune poate aparea la adulti, insa este intalnita mult mai des la copii. Afla care sunt cauzele conjunctivitei, cum se manifesta aceasta la copii, dar si cum poate fi diagnosticata si tratata.
Ce este conjunctivita?
Conjunctivita este cunoscuta si sub numele popular de “ochi rosii” deoarece cauzeaza in principal inrosirea ochilor si reprezinta o serie de afectiuni inflamatorii ale conjunctivei cu cauze variate. Aceasta poate afecta atat unul, cat si ambii ochi, dar reprezinta o afectiune deloc grava, care se poate trata usor. Totusi, exista si cazuri in care aceasta se poate agrava.
In general, conjunctivita are cauze virale sau bacteriene, lucru care o face incredibil de contagioasa. Aceasta se poate transmite usor in colectivitate si in medii precum scoala, gradinita etc. Totusi, exista posibilitatea si ca aceasta sa fie provocata de factori netransmisibili.
Cauzele conjunctivitei la copii
Putem identifica trei tipuri de conjunctivita ce poate aparea la copii, iar fiecare tip are cauze diferite. Acestea includ conjunctivita infectioasa, cea alergica si cea chimica.
Conjunctivita infectioasa
Aceasta este cauzata de o infectie bacteriana sau virala si este contagioasa, transmitandu-se prin contactul cu suprafete contaminate si atingerea ochilor fara a curata mainile, prin folosirea prosopului unei persoane infectate sau prin contactul cu secretii nazale, tuse sau secretii oculare. Asadar, copiii pot lua deseori acest tip de conjunctivita de la gradinita sau de la scoala.
Conjunctivita alergica
Acest tip de conjunctivita nu este contagios si apare ca reactie in urma contactului cu un alergen. Poate fi cauzata de polen sau alti factori ce provoaca alergii sezoniere sau de obiecte care intra in contact cu ochii.
Conjunctivita chimica
Ultimul tip de conjunctivita este provocat de substante ce pot provoca iritatii, precum clorul dintr-o piscina, fumul sau alte particule toxice prezente in aer. De asemenea, anumiti copii pot dezvolta acest tip de conjunctivita in urma expunerii la raze solare puternice. Nici aceasta afectiune nu este contagioasa.
Simptomele conjunctivitei la copii
Iata cum iti poti da seama ca micutul tau sufera de conjunctivita:
- Acesta se freaca des la ochi si are de-a face cu mancarimi;
- Ochiul sau ochii afectati sunt rosii si inflamati, iar pleoapele sunt de asemenea rosii si umflate;
- Micutului ii lacrimeaza ochii;
- Acesta sufera de disconfort ocular si are senzatia de nisip in ochi;
- Este sensibil la lumina;
- Ochii secreta o substanta de culoare galbena sau galbuie care poate forma o crusta in timpul noptii.
Diagnosticul conjunctivitei la copii
In cazul in care copilul tau prezinta una sau mai multe dintre simptomele prezentate mai sus, este recomandat sa faci o vizita la medicul oftalmolog. Acesta va realiza un examen clinic prin care va analiza modificarile suferite de ochiul sau ochii afectati (gradul de inflamare si inrosire, prezenta secretiilor etc).
De asemenea, acesta va verifica si daca exista potentiale leziuni sau simptome asociate cu complicatiile (hemoragii, febra, dureri de cap, ganglioni inflamati). Medicul va pune si o serie de intrebari despre felul in care a aparut afectiunea, pentru a putea identifica exact tipul de conjunctivita de care sufera micutul.
Tratamentul recomandat in cazul conjunctivitei la copii
Tratamentul este diferit pentru fiecare tip de conjunctivita in parte. Pentru conjunctivita de natura bacteriana, se recomanda antibioticele locale sub forma de picaturi de ochi sau, in cazul in care micutul nu va tolera administrarea acestora, sub forma de unguent sau crema.
Desi conjunctivita virala este tot o boala infectioasa, metoda de tratament este diferita. In astfel de situatii, nu se poate trata cauza, asa ca medicul va recomanda un tratament de ameliorare a simptomelor. In cazul conjunctivitei alergice, se vor administra medicamente impotriva alergiei si se va elimina orice factor care ar putea cauza iritatia ochilor.
Ce ar trebui sa faci sau sa eviti daca micutul are conjunctivita?
Imediat cum observi prezenta simptomelor de conjunctivita la copilul tau, este recomandat sa ii faci o programare pentru un control. Afla cum decurge la noi o consultatie oftalmologica si cum ar trebui sa te pregatesti.
Totusi, pana in momentul in care micutul va fi examinat, acesta poate avea de-a face cu un disconfort destul de pronuntat. Pentru calmarea ochilor si curatarea secretiilor acumulate, il poti spala pe cel mic cu o compresa umeda. Foloseste apa si nu alte lichide, precum ceaiul, deoarece acestea pot provoca alergii sau iritatii.
Compresele trebuie folosite doar pentru curatare si nu ar trebui aplicate pe ochi pe post de pansamente. Daca vei face acest lucru, vei facilita raspandirea bacteriilor si simptomele conjunctivitei se vor agrava. Evita si contactul cu eventuale produse cosmetice sau corpuri straine care pot irita ochii copilului.
Cum poti preveni aparitia conjunctivitei la copii?
In anumite situatii, aceasta afectiune poate fi dificil de prevenit, insa igiena corespunzatoare reprezinta cea mai buna metoda de control a bolii. Invata-l pe cel mic sa se spele pe maini regulat si sa nu-si atinga fata si ochii daca nu are mainile igienizate.
De asemenea, asigura-te ca micutul are propriul prosop, care este schimbat periodic si nu este folosit de altcineva. Daca vara isi petrece mult timp la piscina, un mod bun de a preveni conjunctivita chimica este prin folosirea unor ochelari de inot.
Conjunctivita la copii este o afectiune ce poate fi contagioasa si se poate transmite rapid in colectivitate. Totusi, exista si acele tipuri care nu sunt contagioase si pot fi cauzate de alergii sau in urma contactului cu substante iritante sau toxice. Consulta medicul oftalmolog daca micutul prezinta simptome si curata-i ochii in mod corespunzator cu comprese umede.