Pericardita: ce este si cum se trateaza

Pericardul este invelisul inimii si are un rol protector. Afectiunile pericardului se numesc pericardite. Pericardita este asadar o inflamatie a acestei membrane subtiri care acopera inima (pericardul) si presupune, de cele mai multe ori, existenta unei acumulari de lichid. O cantitate mai mare de lichid poate sa duca chiar la tamponada cardiaca, o conditie patologica ce pune viata pacientului in pericol. 

 

Bolile care afecteaza pericardul se pot manifesta doar la nivelul inimii, sau pot fi sistemice, in sensul ca afectarea cardiaca poate fi o manifestare secundara. 

 

Tipuri de pericardita

În functie de severitatea afectiunii, pericardita poate fi de 2 tipuri:

 

• acuta: manifestarile se instaleaza brusc si nu sunt indelungate;
• cronica: boala se dezvolta progresiv, simptomele sunt severe si dificil de tratat.

 

Ambele forme de pericardita afecteaza functia inimii, dar afectiunea este ușor de tratat. Unele simptome trec de la sine, in doar cateva zile sau saptamani.

 

In functie de tipul anatomic, pericarditele sunt:

• uscate: cauza este cel mai adesea virala. Simptomele sunt: durere toracica, aparitia unui zgomot caracteristic (frecatura pericardica), febra, tuse, dureri musculare. Acest tip de pericardita se vindeca de obicei in 7-14 zile cu odihna, medicamente impotriva durerii si tratament medicamentos antiinflamator. 
• lichide: pericardita lichidiana presupune acumularea de lichid in sacul pericardic. In conditiile in care se acumuleaza lichid, se produce compresia organelor adiacente (plamani, trahee, esofag, bronhii).
• constrictive: acestea sunt cazurile grave de pericardita, in care pericardul se ingroasa, iar inima nu mai functioneaza corect. Intr-un asemenea caz, pacientul poate avea nevoie de pericardectomie, adica de eliminarea chirurgicala a stratului ingrosat care pune presiune pe inima.  

 

Cauzele aparitiei pericarditei

Exista situatii in care cauza pericarditei este necunoscuta. Chiar si asa, cauzele aparitiei pericarditei se impart in 2 categorii:

• cauze infectioase: virale, bacteriene, fungice, parazitare;
• cauze noninfectioase: autoimune (lupus, artrita reumatoida), formatiuni neoplazice (tumori primare sau secundare), tulburari metabolice, diferite tratamente, în urma unui infarct miocardic acut;

 

Există însă și alte cauze cunoscute ale pericarditei:

• traumatisme la nivelul toracelui;
• intervenții chirurgicale la nivelul toracelui.

 

Simptomele pericarditei

Pericardita se manifesta prin urmatoarele manifestari:

• durere in piept: asemanatoare cu un junghi care radiaza spre umar. Se intensifica in caz de tuse, daca pacientul sta intins sau daca respira adanc;
• palpitatii;
• senzatie de oboseala;
• dispnee (lipsa de aer);
• tuse uscata;
• dureri musculare;
• febra (moderata);
• frisoane;
• hipotensiune;
• tahicardie (accelerarea ritmului cardiac). 

 

Simptomele pot ingrijora pacientul, mai ales daca este vorba de durerea in piept, fiindcă aceasta apare si in cazul infarctului.

 

Cum se stabileste diagnosticul in pericardita

Diagnosticul pericarditei se stabileste in urma examinarii pacientului. 

La consultul fizic al pacientului, se poate percepe acel zgomot caracteristic, frecatura pericardica. Este un zgomot de tonalitate inalta sau joasa care se suprapune zgomotelor cardiace si care se aude distinct.

 

Pentru diagnosticarea pericarditei, medicul cardiolog evalueaza starea generală de sănătate a pacientului, istoricul medical al acestuia şi simptomele pe care le prezintă. Din examenul clinic nu va lipsi auscultaţia cordului cu un stetoscop, pentru a depista sunetele anormale ale inimii.

 

De asemenea, medicul specialist poate considera necesar sa se realizeze si alte investigatii, precum:

• analize de laborator: hemoleucograma, VSH, hemocultura, anticorpi serici virali, creatinina serica, markeri tumorali;
• electrocardiograma (EKG): se recomanda pacientilor care prezinta simptome;
• radiografie toracica cardio pulmonara;
• tomografie computerizata (CT);
• rezonanta magnetica;
• biopsie pericardica: in cazul in care celelalte investigatii nu au dus la stabilirea diagnosticului;
• punctie: poate fi necesara daca medicul specialist considera ca este nevoie de examinarea lichidului pericardic.

 

Tratamentul pericarditei

Tratamentul în cazul pericarditei se stabileste dupa ce diagnosticul este confirmat si dupa ce pacientul este evaluat in mod corespunzator. Medicul specialist poate considera necesara si stabilirea etiologiei lichidului pericardic.

 

Tratamentul in cazul pericarditei poate cuprinde:

• repaus la pat;
• medicamente antiinflamatoare: aspirina, ibuprofen, diclofenac;
• medicamente antialgice (impotriva durerii);
• dacă pericardita este cauzata de infectii bacteriene sau fungice, medicul recomanda administrarea de antibiotice sau antifungice. 

 

Cazurile de tamponada cardiaca trebuie evaluate urgent prin procedura intitulata pericardiocenteza (puncție pericardică). În astfel de cazuri, este necesară drenarea lichidului în exces: se introduce un tub subțire în cavitatea pericardica si se extrage lichidul acumulat în spațiul intrapericardic.   

Este important de retinut ca tratamentul in cazul pericarditei este individualizat, in functie de cauzele care au determinat aparitia afectiunii. Pacientul trebuie sa mearga la medicul specialist pentru a primi cat mai repede cel mai adecvat tratament în cazul afectiunilor cardiovasculare.