Unii cercetatori din zilele noastre afirma ca manifestarile paranoice au ajuns sa fie la fel de prezente precum depresia.
Viata cotidiana, cu prezenta ridicata a nivelului de stres, cu o izolare sociala din ce in ce mai prezenta, in principiu paranoia este difinita ca un delir cronic, foarte bine alcatuit, in care subiectul prezinta un orgoliu exacerbate, la care se adauga mereu o supra apreciere si supravalorizare.
Cele mai frecvente subiecte de paranoia sunt persecutia, victimizarea, dar si megalomania si grandoarea.
Totodata un subiect paranoia este si suspicios, interpreteaza anormal ceea ce i se comunica, se considera jignit, chiar daca nu exista motiv de suspiciune care il macina, il impinge spre comportamente cum ar fi trasul cu urechea la vorbele celorlalti, afirmand ca este barfit mereu de toti cei ce vorbesc cu voce joasa, etc.
Paranoicul poate fi sotul/sotia care trage cu urechea la discutiile telefonice ale partenerului, scotoceste prin sms-uri, mail-uri etc. manati de o gelozie cronica.
Tot paranoic este si angajatul care mereu este dominat de ideea ca este nedreptatit, ca cele mai dificile sarcini il urmaresc doar pe el, etc.
Paranoicul este invariabil nefericit mereu in cautarea unei tinte cu care sa inceapa atacul, mereu in cautarea unor argumente,care sa-i alimenteze delirul.
Paranoicul poate cauta sa fie ori luptator neincetat, ori cauta sa gaseasca din ce in ce mai mult putere ajungand la megalomanie.
In prima faza tratamentul este medicamentos, bazat pe administrarea de neuroleptice, de stopare a delirului si de antidepresive.
Intotdeauna echipa formata dintr-un psihiatru si un psiholog continua tratamentul medicamentos in paralel cu terapie psihologica individuala si de grup.