Psihoterapie de familie

Consilierea psihologică a familiei este dovedită ca fiind o soluție excelentă pentru familiile aflate în perioadele de stres. Beneficiile acestui tip de terapie sunt diverse și variază de la caz la caz, în funcție de nivelul de cooperare și de sinceritate al membrilor cu privire la problemele pe care aceștia le întâmpină în cadrul familiei.

Numeroase cercetări au demonstrat că psihoterapia de familie prezintă următoarele beneficii:

· Îmbunătățește capacitatea membrilor familiei de a rezolva problemele ce țin de grup;

· Dezvoltă mecanisme pozitive de coping;

· Promovează comunicarea între membrii familiei. Se discută astfel neînțelegerile apărute și se încearcă rezolvarea acestora;

· Stabilirea rolurilor membrilor familiei în cadrul grupului;

· Contribuie la îmbunătățirea relațiilor între părinți și copii cu anumite vicii sau traume psihologice;

· Oferă metode prin care membrii pot aborda o persoană din familie cu anumite probleme sau dificultăți;
· Identifică vulnerabilitățile membrilor familiei și lucrează la depășirea acestora prin suportul moral oferit din partea fiecărui membru;

· Studii din 2019 au demonstrat că psihoterapia familiei este complementară și de cele mai multe ori crucială în tratarea cazurilor de violență domestică, afecțiuni psihiatrice sau tulburări de anxietate;

· Studii din 2020 au arătat că această metodă este utilă în cazul problemelor maritale. Îmbunătățește nivelul de parenting și contribuie la depășirea situațiilor dificile (moartea unui membru al familiei, suferința copilului în urma unui divorț, conflicte interne între frați sau alte rude).

Modul de desfășurare a unei ședințe de terapie de familie variază în funcție de tipul psihoterapiei ales de psihologul de familie. Acesta analizează nevoile și obiectivele membrilor familiei și decide în acest sens metoda aleasă. Deosebim astfel mai multe tipuri de consilierea de familie:

· Psihoeducația– psihologul oferă detalii cu privire la metodele de coping sau tratamentele medicale relevante pentru membrii familiei. Se realizează astfel coeziunea la nivel de familie și dezvoltarea capacităților suportive.

· Terapie funcțională– vizează relațiile între părinți și copiii aflați la riscul de a dezvolta comportamente nocive (consum droguri, alcool, abandon școlar, adicție pentru jocurile de noroc). Are ca scop îmbunătățirea relațiilor între membrii familiei , prevenirea adicțiilor și depășirea momentelor tensionate.

· Terapie sistemică de familie– tratează grupul familiei ca un tot unitar, iar pe baza acestuia construiește metode eficiente de comunicare și acceptare între membrii.

· Terapie narativă– utilizează conceptul de “poveste” în cadrul ședinței de terapie. Fiecare membru își va spune punctul de vedere asupra problemei. Se vor discuta care sunt barierele și problemele ce stau în calea comunicării eficiente între indivizii din familie. Se va încerca înțelegerea și depășirea acestora.

· Terapie suportivă– membrii familiei beneficiază de un mediu prietenos, sigur în care își pot împărtășii problemele. Fiecare membru va beneficia de ajutor și suport emoțional din partea familiei.

Totodată, observăm diferite tehnici esențiale în terapia de familie:

· Tehnici comportamentale– au ca scop dezvoltarea abilităților prin care se pot depăși situațiile de criză în cadrul unei familii;

· Tehnica psihodinamică– cuantifică modul prin care se adapteză fiecare membrul al familiei într-o conjunctură stresantă.

· Tehnici structurale- se adresează familiilor cu membrii ce au dificultăți în gestionarea și impunerea anumitor limite în relațiile cu ceilalți membri ai familiei.

În general, psihoterapeutul aplică aceste tehnici și metode atunci când discută cu fiecare membru în parte și mai apoi cu întreaga familie. Nicio ședință de terapie nu este la fel, având în vedere puternica individualitate și unicitate a nucleului unei familii. Așa cum două persoane nu se pot asemăna, așa nici două familii nu se pot suprapune la nivel de caracteristici psihologice sau problematice.