Boala Parkinson: Semne, simptome și tratament

Boala Parkinson este determinată de o distrugere a unor zone specifice ale creierului care produc și secretă dopamină, un neurotransmițător (mesager chimic) esențial pentru inițierea si controlul mișcării. Nivelele scăzute ale dopaminei sunt responsabile de principalele semne și simptome ale bolii, iar lipsa acesteia influențează degradarea ulterioară a regiunilor cerebrale ce o folosesc, ceea ce va determina în timp demența în boala Parkinson.

Există două tipuri de boală Parkinson:

Forma primară sau implicit boala Parkinson clasica, a cărei cauze nu este cunoscută. În schimb se cunosc mecanismele fiziopatologice ale acesteia care constă în degradarea treptată a neuronilor responsabili de producerea și secreția dopaminei.

Forma secundară sau sindromul parkinsonian în care vom regăsi principalele semne și simptome ale bolii Parkinson datorita acțiunii scăzute sau inhibiției acțiunii dopaminei la nivel cerebral. Aceste modificări ale acțiunii dopaminei pot să apară datorită:

O formă particulară a sindromului parkinsonian este cel de cauza genetică. Caracteristica principală ce separă parkinsonismul genetic de boala Parkinson, este vârsta de debut a simptomelor motorii, acestea fiind evidente din copilărie sau adolescență. Cele mai frecvente gene cunoscute asociate cu un sindrom parkinsonian sunt: PARK2 (parkină), SNCA (sinucleotid alfa), PINK1 (kinază inductoare de omolog de fosfatază și tensină) și LRRK2 (kinază repetată bogată în leucină 2). 

Astfel pentru a vă răspunde dacă boala Parkinson este ereditara sau nu, este important să înțelegem că până astăzi s-au descoperit numeroase gene a căror expresie clinică se poate manifesta sub forma unui sindrom parkinsonian, caracterizat de bradikinezie/hipokinezie, rigiditate musculară, tremor și instabilitate posturală, dar debutul acestora este frecvent la vârste tinere. Boala Parkinson primara nu are o cauza cunoscută, iar diagnosticul acesteia se face pe baza examenului clinic neurologic, adică pe baza semnelor și simptomelor carcateristice și prin excluderea oricăror alte forme secundare de parkinsonism.

Există o scală internațională unanim acceptată în neurologie, scala Hoehn și Yahr, menită să stadializeze etapele diferite ale evoluției bolii ce pot sprijinii și influența metodele și tipul de tratament necesar.

Stadiul 1 – simptomele sunt ușoare, uneori pot fi trecute cu vederea și  puse pe seama oboselii sau vârstei, dar se poate observa o ușoară dificultate a mersului, tremorul unei mâini, lipsa balansului unui membru la mers. În principal acest stadiu este carcaterizat de apariția semnelor și simptomelor doar pe o parte a corpului.

Stadiul 2 – semnele și simptomele se agravează progresiv și se generalizează. Acest stadiu se caracterizează printr-o rigiditate musculară generalizată, dar fără a afecta echilibrul. 

Stadiul 3 – pe măsura ce boala continuă să se agraveze, în acest stadiu vor apărea tulburările de echilibru și modificările de postură. În acest stadiu pacienții au riscul de a cădea, iar activitățile zilnice cum ar fi îmbrăcatul sau mâncatul încep să devină dificile.

Stadiul 4 – acest stadiu se caracterizează printr-o dizabilitate severă, pacientul necesitând ajutor și asistență la mers și în activitățile zilnice.

Stadiul 5 – cand boala avansează în acest stadiu, pacientul nu se mai poate deplasa singur și devine imobilizat la pat sau în scaun cu rotile.

Simptome timpurii în Parkinson

– pot fi subtile și confundate cu alte condiții medicale. Tocmai din acest motiv, daca recunosti unul dintre semnele de mai jos, programeaza-te la un consult neurologic in vederea depistarii bolii Parkinson. Printre acestea se numară:

• Un tremor fin, al unei mâini, sau doar a unui deget în special al policelui, care apare în repaus și dispare la mișcarea mâinii.
• O dificultate la mers sau a ridicării de pe scaun, datorită apariției unei lentori în mișcare.
• O rigiditate musculară sau înțepenire, care poate asocia dureri musculare de intensități variate sau crampe musculare frecvente.
• Reducerea sau dispariția unor mișcari automate și reflexe cum ar fi clipitul sau balansul membrelor în timpul mersului.
• Modificari ale scrisului, acesta devenind mai mic și înghesuit.
• Probleme de postură, acesti pacienți prezentând o încovoiere a spatelui și tendința de a cădea in față.
• Schimbarea tonalității vocii, aceasta devenind mai slabă sau neclară, iar discursul fiind mai lent
• Tulburări ale somnului, acesta fiind întrerupt de mai multe ori pe noapte și asociază oboseală marcată în timpul zilei.
• Pierderea capacității olfacției, însemnând că mirosul se poate diminua, sau chiar să dispară
• O serie de modificări ale sistemului nervos vegetativ sau automat, care poate determina apariția unui ten mai gras, a unor dificultăți urinare sau constipație.

Tremorul

este unul din cele mai recunoscute simptome ale bolii Parkinson. Acesta se caracterizează prin mișcări involuntare în special ale mâinii, dar poate să apară și la nivelul piciorului sau a mentonului, sesizat în stările de repaus, asemănat cu “numărarea fișicurilor de bani”, care se poate diminua în mișcare și dispare în timpul somnului. Tremorul continu este asociat cu alte boli neurologice cum ar fi tremorul esențial sau distonii musculare și nu trebuie confundat cu boala Parkinson.

Hipertonia

sau rigiditatea musculară, poate fi de multe ori primul simptom al bolii, asociat sau nu cu tremorul, dar poate să apară și în evoluția bolii. Acest simptom este necesar pentru a stabilii diagnosticul bolii Parkinson în asociere cu hipokinezia sau bradikinezia sau tremorul. Asociază frecvent dureri musculare de diferite intensități.

Instabilitatea posturală

sau tulburările de echilibru pot să apară dintr-o combinație de simptome ce caracterizează boala Parkinson. Aceasta apare de obicei în stadiile mai avansate datorită rigidității musculare, hipokineziei sau bradikineziei, dar și datorită modificărilor de postură sau a tulburărilor de circulație datorate afectării sistemului nervos autonom.

Alte simptome motorii

apar datorită combinației dintre simptomele mai sus menționate și acestea pot fi resimțite de către pacient ca:

Alte simptome non-motorii

apar datorită afectării sistemului nervos periferic vegetativ și sunt reprezentate de:

Examinarea clinică neurologică

pune diagnosticul de boala Parkinson. Diagnosticul se face pe baza confirmării clinice a sindromului parkinsonian și a fenomenelor motorii și non-motorii associate. Medicul neurolog va putea cere un set de analize de laborator de rutină pentru a exclude existența altor patologii ce se pot asocia cu semne si simptome caracteristice parkinsonismului. In special se vor efectua:

Tomografie computerizata si RMN in boala Parkinson

Se vor solicita investigații imagistice cerebrale precum tomografia computerizată (CT) și rezonanță magnetică nucleară (RMN) în boala Parkinson, în principiu pentru a exclude alte cauze structurale cerebrale ce pot determina un sindrom parkinsonian. RMN este util și pentru a monitoriza deteriorarea cognitivă sau atrofia cerebrală asociată tulburărilor cognitive.

Metode de tratament ale bolii Parkinson

Tratament medicamentos

în prezent există multiple terapii medicamentoase ce au ca scop întârzierea apariției simptomelor motorii și ameliorarea acestora, odata apărute. Aceste terapii cresc nivelul de dopamină la nivelul creierul și sunt:

• Levodopa, un precursor al dopaminei. Exista în prezent terapii ce combină levodopa cu un inhibitor al decarboxilazei (o enzima care duce la degradarea acesteia în dopamină) care ajută la întârzierea apariției reacțiilor adverse ale acesteia cum ar fi greață, vărsături, diskinezii (mișcări involuntare), hipotensiune ortostatică marcată, prezența coșmarurilor și halucinațiilor. Această terapie se administrează pe cale orala, dar în timp, la apariția reacțiiilor adverse severe, medicul neurolog vă poate recomanda forme de administrare directa a acesteea printr-o gastrostomă (un tub ce se inserează chirurgical la nivelul intestinului) pentru a favoriza doze mai controlateși continue de administrare și ameliorarea mai eficientă a simptomatologiei.
• Agoniști dopaminergici – care sunt compuși ce imita rolul dopaminei și pot fi prima terapie de inițiere în fazele incipiente pentru a întârzia necesitatea de administrare a dopaminei, sau care pot fi recomandate împreună cu levodopa pentru a ameliora simptomatologia motorie și a întârzia apariția efectelor adverse ale acesteia.
• Inhibitor enzimatici cum ar fi cei al enzimelor MAO-B care întârzie descompunerea dopaminei la nivel cerebral sau COMT care întârzie descompunerea acesteea la nivelul circulației sanguine.
• Amantadina, un medicament util în reducerea mișcărilor involuntare ce apar ca reacție adversă a levodopei.
• Anticolinergice, care sunt utile pentru formele parkinsoniene dominate de tremor, dar au efect și asupra rigidității musculare.

Este important de reținut că tratamentul medicamentos recomandat în boala Parkinson trebuie administrat conform recomandărilor medicului neurolog și nu trebuie oprit brusc, deoarece poate duce la dificultăți severe de mobilizare. 

Tratamentul chirurgical

presupune o intervenție chirurgicală pentru implantarea unui electrod în zone specifice ale creierului, pentru a asigura o stimulare profundă și nedureroasa a ariilor ce suferă în urma scăderii nivelului de dopamină. Această intervenție numită DBS (deep brain stimulation – stimulare cerebrală profundă) are indicații specifice, fiind rezervată cazurilor severe de boală Parkinson care deși au răspuns inițial la terapia medicamentoasă, aceasta nu mai este suficientă sau reacțiile adverse, în special diskineziile, devin mult prea severe.

Este important sa aveți o discutie cu medicul neurolog asupra formelor de tratament existente și recomandate în funcție de stadiile bolii dumneavostră, decizia finală asupra formei de tratament făcându-se pe baza unui plan de îngrijiri ale bolii Parkinson stabilite în comun acord de dumneavostră și medicul neurolog.

Recuperare neuromotorie

include terapii fizice, ocupaționale și de vorbire, care pot ajuta la ameliorarea tulburărilor de mers și vorbire, a rigidității musculare și chiar și a tremorului si contribuie la prevenția scăderii funcțiilor mintale. Aceasta este utilă în combinație cu o dietă sănătoasă și terapia recomandată. 

Scopul final al recuperarii neurologice în boala Parkinson este să întârzie apariția tulburărilor severe de motilitate, să controleze fenomenele non-motorii associate și să promoveze un stil de viață sănătos prin dietă și exerciții fizice, pentru a îmbunătății calitatea vieții pacienților afectați de această maladie.

Speranta de viața a pacientilor cu boala Parkinson nu este afectată, în schimb calitatea vieții poate fi mult influențată de deficitele neurologice motorii și non-motorii. Evoluția bolii este lent progresivă, iar agravarea acesteia nu poate fi prevenită, în schimb poate fi întârziată, pentru a asigura pacienților o calitate a vieții corespunzătoare. 

Cea mai importantă formă de prevenție a agravării simptomatologiei bolii Parkinson este promovarea unui stil de viață sănătos alături de gestionarea și monitorizarea atentă a simptomelor și complicațiilor ce apar în această boală. Astfel ca metode de prevenție, pe lângă tratamentul corespunzător, medicul vă poate recomanda:

În concluzie boala Parkinson este o boală a sistemului nervos, degenerativă și lent progresivă care necesită o atenție sporită și îngrijiri pe tot parcursul evoluției. Sprijinul socio-emoțional este foarte important, respectarea tratamentului și stilul de viață indicat de către medicul neurolog cât și colaborarea eficientă cu acesta, împreună cu un medic psihiatru și cel de recuperare motorie pot fi doar benefice pentru pacient.