Prediabetul

In Romania prevalenta medie a diabetului zaharat de tip 2 (cea mai frecventa forma de diabet) este de 11.6%, iar prevalenta prediabetului este de 16.5% (conform studiului PREDATORR, Studiul National privind Prevalenta Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezitatii, Dislipidemiei, Hiperuricemiei si Bolii Cronice de Rinichi).

Depistarea diabetului in stadiile incipiente asigura o speranta de viata mai mare si cu o calitate a vietii mai buna, in conditiile atingerii si mentinerii obiectivelor terapeutice. Iar daca modificarile glicemice sunt diagnosticate inca din faza de prediabet, sansele de intarziere a aparitiei complicatiilor si chiar de reversibilitate a deteriorarii celulelor betapancreatice (cele care produc insulina) sunt mult mai mari.

Diabetul zaharat este o boala cronica si progresiva care initiaza o cascada silentioasa de deteriorare a inimii, rinichilor, ochilor, sistemului nervos.

Primele mentiuni despre diabet sunt cunoscute din papirusul Ebers, scris în Egiptul antic, în jurul anului 1500 înaintea erei noastre, cuprinzând 877 de secțiuni, în care sunt prescrise tratamente pentru numeroase boli. Medicul egiptean Hesy-ra din timpul celei de-a Treia Dinastii Egiptene, a scris, pe la 1550 I.Hr., ca diabetul provoaca „topirea” organismului si ca urina acestor pacienti atragea furnicile, datorita continutului crescut de zaharuri.

In 1921 a fost descoperita insulina, folosita in tratament incepand cu anul 1922, iar in 1923 a inceput utilizarea metforminului.

In timp ce posibilitatile de interventie terapeutica s-au diversificat si au devenit tot mai eficiente si mai usor de administrat in ultimul secol si mai ales in ultimul deceniu, diagnosticul este stabilit inca dupa ani de evolutie „in umbra” a bolii, regimul alimentar este frecvent gresit inteles si prea putin respectat, iar pacientii si  familiile lor se confrunta cu o multitudine de dificultati si neclaritati in acceptarea si tratarea bolii.

Primele obiective in combaterea  acestei boli cronice sunt preventia eficienta si diagnosticul precoce.

Preventia primara presupune un stil de viata adecvat, cuprinzand o alimentatie sanatoasa, un orar de mese echilibrat, mentinerea unei greutati cat mai apropiate de cea ideala, evitarea fumatului, orar de somn adecvat, activitate fizica , managementul stresului. Fiecare mica modificare in bine facuta in stilul de viata are efecte mari in preventia diabetului. Astfel, mersul pe jos in ritm alert 30 de minute zilnic poate reduce riscul de diabet zaharat tip 2 cu 35-40%

Diagnosticul precoce necesita evaluari periodice , la un interval mai scurt in cazul celor cu risc (in special suprapondere , factori genetici, varsta peste 40-45 de ani). Dar, din pacate,  diabetul  zaharat  tip 2 la copil si adultul tanar este in continua crestere,  existand riscul sa devina o problema  globala de sanatate publica.

Depistarea diabetului in stadiile incipiente asigura o speranta de viata mai mare si cu o calitate a vietii mai  buna, in conditiile atingerii si mentinerii obiectivelor terapeutice. Acestea sunt, pentru pacientul diabetic,  in general:

Obiectivele glicemice se vor individualiza in cazul fiecarei persoane in parte, fiind extrem de importanta colaborarea pacientului, medicului curant, familiei, asistentului medical si psihologului.

Preventia secundara , adica evitarea complicatiilor diabetului, necesita eforturi pentru a atinge si mentine tintele glicemice, atat prin dobandirea unor obiceiuri sanatoase (de exemplu urcatul pe scari in loc de utilizarea liftului, inlocuirea bauturilor acidulate si a sucurilor de fructe cu apa, ceai si consum moderat de fructe in stare proaspata), cat si prin utilizarea mijloacelor medicamentoase adecvate la momentul oportun. Exista in prezent multe clase de medicamente implicate in tratamentul diabetului zaharat  tip 2, exista ghiduri si protocoale pentru utilizarea lor, ceea ce ofera alternative terapeutice eficiente, obligatoriu insa alaturi de un stil de viata sanatos, mentinut toata viata, diabetul fiind o boala cronica. Atingerea obiectivelor glicemice nu inseamna vindecarea si renuntarea la dieta si tratament, asa cum interpreteaza gresit uneori pacientii.     

Cel mai important pas ramane diagnosticul din stadiul de prediabet, ceea ce nu se poate realiza decat prin efectuarea de analize periodice (glicemie, test de toleranta la glucoza, hemoglobina glicata) fara a astepta aparitia simptomelor. Din pacate, adesea pacientii ajung la medic cu glicemii peste 250-300 mg/dl si fara simptome alarmante, iar consulturile interdisciplinare depisteaza deja complicatiile, efectul distructiv al hiperglicemiei asupra tesuturilor.

Trebuie stiut ca o simpla glicemie a jeun, adica dupa un post alimentar de peste 8 ore, poate fi normala in primele faze de evolutie a diabetului zaharat, cand modificarile apar la glicemiile postprandiale. Cu atat mai mult, o glicemie a jeun cu valori chiar putin modificate este un semnal de alarma si necesita investigatii suplimentare.

Depistarea prediabetului, desi ingrijoreaza si sperie chiar, este o sansa pentru evitarea degradarii starii de sanatate si un avertisment pentru optimizarea individualizata a stilului de viata.