Luni - Vineri 08:00 - 20:00
Sambata - Duminica 08:00 - 16:00
Luni - Vineri 08:00 - 20:00
Sambata - Duminica 08:00 - 16:00
Specializari
22
Decontare
asigurari private de sanatate
TRATAMENTE GRATUITE
pentru asiguratii CASMB

Umărul dureros (periartrita scapulo-humerală)

Articol scris de Dr. Pătraşcu Domniţa Georgiana – medic specialist recuperare medicală

Aspecte generale

Articulaţia umărului este o structurǎ complexă, formată din două articulaţii principale (articulaţia gleno-humerală, acromio-claviculară), la care se adaugă articulaţiile sterno-claviculară, scapulo-toracică  şi bursa subacromio-deltoidiana. Articulaţia umărului este acoperită de o structura musculo-tendinoasă denumită manşon al rotatorilor, ce reprezintă un complex muscular format din muşchii supraspinos, subscapular, subspinos şi micul rotund, ce asigura stabilitatea şi mobilitatea umărului. Datorită acestor particulatitati anatomice, umărul reprezintă cea mai mobilă articulaţie a corpului uman şi din acest motiv este şi cea mai instabilă.

Umărul dureros cronic reprezintă a doua cauză de prezentare la reumatologie /recuperare medicală, după suferinţele coloanei vertebrale, leziunile degenerative ale umărului afectând mai mult de 30% din populaţia cu vârstă de peste 50 de ani, procentul crescând o dată cu vârsta .

Periartrita scapulo-humerală se defineşte ca un sindrom caracterizat prin durere, impotenţă funcţională a umărului (limitarea antalgică a mişcărilor) şi redoare articulară, simptome asociate în mod variabil , în funcţie de structurile periarticulare afectate (muşchi, tendoane, ligamente, capsulă articulară).

Periartrita scapulo-humerală se clasifică în trei forme clinice:

  • umărul dureros simplu
  • umărul dureros mixt
  • umărul blocat/îngheţat (”frozen shoulder”)

La acestea se poate adăuga şi umărul pseudo-paralitic (ruptura manşonului rotatorilor).

Substratul durerilor la nivelul umărului îl reprezintă tenosinovitele, tendinitele, bursitele, terminologie ce denumeşte inflamaţia tecilor sinoviale care îmbracă tendoanele muşchilor, inflamaţia inserţiei tendoanelor pe os, respectiv a burselor (structuri similare unor “pungi” cu lichid, plasate între muşchi, tendoane, ligamente şi oase, rolul lor fiind reducerea frecării între structurile anatomice, în timpul mişcărilor).

 

Simptome şi evoluţie

Durerea de intensitate variabilă este principalul simptom ce determină pacientul să se prezinte la medic. În tendinitele acute, debutul este brusc, cu durere de intensitate mare, accentuată la mişcări. Treptat mobilitatea devine limitată antalgic (mişcările scad în amplitudine, datorită exacerbării durerilor).

Tendinita de muşchi supraspinos este cea mai frecventă afecţiune din cadrul sindromului umărului dureros simplu, durerea fiind localizată în regiunea antero-laterală a braţului (la nivelul muschiului deltoid). Tendinita de supraspinos se poate însoţi de tendinita bicipitalǎ, aceasta reprezentând inflamaţia tendonului capătului lung al bicepsului la trecerea sa prin şanţul bicipital, durerea fiind localizată în regiunea anterioară a umărului, cu iradiere în biceps. În ambele situaţii descrise este posibilă asocierea cu sindromul de impingement sau compresie acromiala, ce reprezintă cauza cronicizării durerilor. O entitate clinică aparte, este tendinita calcifiantǎ, ce se formează prin depunerea de cristale de hidroxiapatita la nivelul tendonului muşchiului supraspinos.  Aceasta se poate însoţi de apariţia unei bursite subacromiale.

Umărul dureros mixt se caracterizează prin durere, redoare articulară şi contractură musculară antalgică a muşchilor rotatori, flexori şi abductori ai umărului.

Umărul blocat/ îngheţat este consecinţa capsulitei retractile/adezive şi apare în general după vârsta de 40 de ani, simptomatolgia fiind caracterizată iniţial prin durere la mişcare, iar într-o etapă ulterioară durere la repaus şi în timpul nopţii, mobilitatea umărului devenind limitată progresiv, astfel instalându-se redoarea articulară.  Răspunsul la tratament este diferit, la fel şi durata evoluţiei, în anumite cazuri fiind posibilă vindecarea spontană, chiar şi după 1 an. Evoluţia diferă în funcţie de momentul prezentarii la medic.Când tratamentul este iniţiat după aproximativ două-trei luni de la debutul simptomatologiei, recuperarea funcţională este mai dificilă, din cauza instalării contracturilor/ retracturilor musculo-tendinoase şi ligamentare, fibrozelor musculare, hipotrofiei musculaturii umărului.

Umărul pseudo-paralitic reprezintă ruptura parţială/ completă a manşonului rotatorilor; la tineri survine posttraumatic, în timp ce la vârstnici apare în contextul poliartritei reumatoide sau după injectări repetate de preparate cortizonice locale.

 

Cauzele umărului dureros diferă, în funcţie de vârsta pacientului, astfel:

  • la tineri: anumite traumatisme locale ce pot determina instabilitate gleno-humerală
  • la vârsta medie: uzura mecanică a tendoanelor manşonului rotatorilor (indiferent de utilizarea excesivă sau nu a braţului)
  • la vârstnici: modificările degenerative

Alte cauze de periartritǎ a umărului sunt: anumite sporturi (voley, badminton, polo pe apă, aruncarea discului, tenis, basket, gimnastică artistică) sau activităţi profesionale fizice care suprasolicită umărul; boli inflamatorii (poliartrita reumatoidă), boli metabolice (diabet zaharat, dislipidemii), boli tiroidiene, background-ul psiho-somatic sau aşa-numită „personalitate periartriticǎ”(pacient cu un prag al durerii foarte coborât, depresiv, anxios),  sindromul de oboseală cronică de asemenea poate modifica pragul sensibilităţii dureroase.

 

Diagnosticul pozitiv în periartrita scapulo-humerală este clinic şi imagistic.

Diagnosticul clinic se stabileşte pe baza simptomatologiei descrisă de pacient, coroborată cu examinarea obiectivă de către medicul de specialitate: se observă sensibilitate la palparea regiunii antero-laterale a umărului, fiind posibilă şi prezenţa unei tumefacţii locale (bursită). Se testează mobilitatea activă şi pasivă în articulaţia umărului, observând cu atenţie mişcarea care declanşează durerea.

Diagnosticul imagistic se bazează pe echografia musculo-scheletală, rezonanţa magnetică nucleară, tomografia computerizată, care oferă informaţii precise despre toate componentele articulare, ligamente, muşchi, tendoane. Examenul radiologic în periartrita umarului este in general normal, aceste structuri musulo-tendinoase nefiind vizibile la expunerea la radiaţii Roentgen, însă pot fi decelate modificările articulare de tip degenerativ (de exemplu artroza acromio-claviculară, calcificările periarticulare).

 

Tratamentul  umărului dureros este medical şi chirurgical (în rupturile de manșon al rotatorilor).

  1. Tratamentul medical constă în terapii antalgice, decontracturante şi recuperatorii.
  1. Terapii antalgice

Medicaţia antialgică, antiinflamatorie se administrează pe cale sistemică sau prin infiltraţii locale în structurile periarticulare (corticosteroizi topici). Dozele vor fi adaptate în funcţie de comorbiditatile pacientului (boli cardio-vasculare, boli digestive, patologie renală, etc.)

Crioterapia locală se aplică în scopul reducerii inflamaţiei şi ameliorării durerii.

Electroterapia constă în aplicarea de curenţi de diferite frecvenţe, precum: galvanizarea, curenţii diadinamici, curenţii interferenţiali, TENS-ul (stimularea electrică nervoasă transcutanată), ultrasonoforeza, laserterapia, shock-wave therapy- ESWT (terapia cu unde de şoc extracorporeale, indicatǎ ȋn special pentru tratamentul tendinitelor calcifiante). Seria de proceduri fizicale durează în medie 10 zile, cu o frecvenţǎ zilnică, efectele favorabile asupra durerii şi inflamaţiei locale, fiind vizibile după primele 3-4 şedinţe. De aceea este importantă continuitatea în tratament (evitarea întreruperii seriei de poceduri).

Imobilizarea umărului ȋn orteză

Orteza este un dispozitiv extern, aplicat pentu prevenţia sau corecţia anumitor disfuncţii ale unui segment al corpului, prin reducerea ȋncǎrcǎrii axiale, ȋn scopul refacerii funcţionale a segmentului respectiv (“ortho” ȋn limba greacă = a ȋndrepta/a corecta). Imobilizăm umărul pentru a pune în repaus selectiv articulaţia, menţinând braţul lipit de trunchi, lăsând libere celelalte articulaţii şi evitând astfel instalarea redorilor articulare, a tulburărilor circulatorii şi senzitive, sau a disfuncţiilor musculare.

Este de evitat imobilizarea prelungită, pentru a preîntȃmpina hipotrofia musculară, retracţia capsulară, apariţia edemului ţesuturilor. Putem contracara însă aceste efecte negative, prin iniţierea încă din prima săptămânǎ a exerciţiilor fizice active (în cadrul unui program de kinetoterapie).

Kinesio-taping-ul reprezintă aplicarea unor benzi adezive pe zonele afectate, pentru a facilita descărcarea articulară, favorizând refacerea structurilor musculo-tendinoase.

  1. Terapia decontracturantă (miorelaxantǎ):

Masajul decontracturant  determină activarea circulaţiei locale, vasodilataţie, favorizând astfel cicatrizarea tendoanelor afectate.

  1. Kinetoterapie (terapie prin mişcare), aceasta reprezentând baza recuperării în orice afecţiune a aparatului locomotor. Sunt utile minim 10-15 şedinţe de kinetoterapie, în funcţie de gravitatea leziunilor umărului. Frecvenţa şedinţelor ar trebui să fie zilnică.

Obiectivele kinetoterapiei în recuperarea periartritelor umărului sunt:

  1. ameliorarea durerilor
  2. reducerea impotenţei funcţionale (gradul de limitare a mobilităţii umărului), prin mobilizări active, pasive şi pasivo-active, pentru a redobândi treptat amplitudinea în mişcări.
  3. refacerea tonusului musculaturii umărului, pentru a stabiliza articulaţia; se vor efectua iniţial exerciţii de tip izometric şi ulterior exerciţii izokinetice, cu rezistenţe. Exerciţiile terapeutice active trebuie iniţiate din prima săptămână de la debutul simptomelor, simultan cu administrarea de antialgice şi efectuarea procedurilor fizicale. Şedinţele de kinetoterapie, vor fi precedate de termoterapia locală, ce constă în aplicarea de proceduri calde (parafină), cu rol în ameliorarea durerile şi îmbunătăţirea mobilităţii articulare. Aceleaşi efecte se pot obţine şi prin hidrokinetoterapie (exerciţii fizice efectuate în apă caldă).
  1. Tratamentul chirurgical reprezintă soluţia finală în anumite situaţii în care se constată eşecul terapiei medicale (în rupturile parţiale profunde ale manşonului rotatorilor, fără ameliorare după 6 luni de tratament medical). De asemenea, rupturile masive de coafǎ a rotatorilor au indicaţie chirurgicală imediată, recuperare postoperatorie fiind foarte importantă în aceste cazuri.

Profilaxia secundară a umărului (măsuri de prevenţie a recidivelor):

  1. conştientizarea şi corectarea posturilor vicioase la birou/computer: de evitat atitudinea cifotică, cu proiecţia anterioară a umerilor
  2. se va evita ridicarea/purtarea de greutăţi/rezistenţe pe umărul afectat; repartizarea in mod egal a greutaţilor in ambele mȃini, atunci cand acestea depașesc 4 kg
  3. se vor evita posturile monotone prelungite (decubitul lateral cu sprijin pe umărul afectat)
  4. evitarea traumatismelor umărului (căderile, lovirile, etc.)
  5. evitarea sporturilor care presupun mişcări repetitive, gesturi de forţă sau mare amplitudine a mişcărilor, cum ar fi: tenisul, badmintonul, voleiul, body building-ul, ridicarea de haltere.
  6. repetarea constantă a programului de exerciţii învăţate la şedinţele de kinetoterapie
  7. efectuarea periodică a tratamentului fizioterapic, precum şi a curelor balneare, într-una din staţiunile cu profil reumatic: Călimăneşti, Amara,Techirghiol, Mangalia, Eforie Nord, Felix, Herculane, Vatra Dornei.

Related Posts

Programeaza-te

X